Prețul la motorină scade nesemnificativ

După mai multe scumpiri consecutive, prețul maxim de comercializare al motorinei de tip standard va scădea un pic, iar cel al benzinei va rămâne neschimbat, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Astfel, potrivit ANRE, miercuri, șoferii noștri vor achita pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95, la fel, 20.35 lei per litru. În condițiile date, costul acestui tip de combustibil rămâne și-n continuare foarte aproape de pragul de 20.50 de lei per litru.

Ce ține de motorina standard, aceasta va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 17.20 lei per litru, un preț cu doar patru bani mai mic decât cel afișat în ultimele 24 de ore.