Prețul la ceapă în Moldova este mai mare decât în anul trecut

În acest an, prețul cu amănuntul la ceapă în Moldova este de 10 – 15 lei per kilogram, adică aproape de două ori mai mare decât acum un an.

Costul cu ridicata este de aproximativ 8-9 lei – o consecință a exportului masiv în regiunile învecinate ale Ucrainei, unde aceasta costă cu 30% mai mult, transmite transmite știri.md cu referire la Infotag.

Potrivit EastFruit, cererea de ceapă moldovenească de diferită calitate de la comercianți este mare şi nu există semne de scădere a acesteia.

Operatorii pieţei de fructe şi legume din Moldova consideră că prețurile cu ridicata pe teritoriul ţării se vor menţine la nivelul actual cel puţin până la sfârşitul verii.

Suprafaţa totală a culturilor de ceapă din ţară este mai mică decât anul trecut – mai puţin de 1,5 mii de hectare.