Prețul gazelor naturale, în creștere

Prețul gazelor vândute de Energocom către Moldovagaz, pentru lunile octombrie-decembrie este în creștere. Acesta va fi de 605 dolari pentru o mie de metri cubi, susține Consiliul societății pe acţiuni, scrie mold-street.

Se estimează o creştere cu aproximativ 6,5 la sută, comparativ cu preţul din septembrie 2023, care a fost de 568 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Astfel, în octombrie 2023 Gazprom a livrat gaze la un preţ de 795,87 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar în noiembrie 2023 prețul de achiziție al metanului a urcat la 830,42 de dolari per mia de metri cubi, adică cu 38 la sută mai scump decât cel de la Energocom. Întregul volum de gaz de la Gazprom este, însă, direcționat către Tiraspoltransgaz, care asigură cu metan regiunea transnistreană.

Potrivit previziunilor preliminare ale Moldovagaz, în primul trimestru al anului 2024 prețul gazelor naturale de la Gazprom va fi de 510 dolari per mia de metri cubi, iar prețul mediu anual ponderat al gazelor naturale, incluse în tariful actual, este de 750 dolari pentru o mie de metri cubi.