Poți și să furi de dragul albinelor

Oamenii legii au reținut un bărbat de 30 de ani din raionul Râbnița, care a furat un stup cu albine. Proprietarul a depus o plângere după ce a observat lipsa acestuia, conform safenews.md.

Suspectul a fost condamnat anterior de mai multe ori. Acesta a explicat că păgubitul i-a dat câteva familii de albine pentru reproducere, însă acestea nu au supraviețuit.

Individul ar fi cerut a doua oară ajutor , însă apicultorul l-a refuzat de data aceasta.

Prin urmare, bărbatul s-a dus împreună cu un prieten la casa omului, a intrat în gospodărie și a luat un stup din propria inițiativă. În timpul audierilor acesta a recunoscut că a vrut să-și deschidă propria afacere pentru a produce și a vinde miere.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar ancheta este în desfășurare. Stupul de albine a fost întors proprietarului.