Pomicultorii din nordul țării amenință autoritățile cu proteste

Producătorii agricoli din raioanele de nord care dețin livezi de mere spun că s-au pomenit într-o situație complică ce-i duce spre faliment. Din cauza războiului din Ucraina, nu mai pot exporta producția pe piața rusă, ca până acum. Pomicultorii cer o întâlnire cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, pentru a identifica soluții.

„În numele tuturor producătorilor de mere din nord, ne adresăm doamnei prim-ministru Natalia Gavrilița să găsească posibilitatea de a se întâlni cu noi pentru jumătate de oră, ca să ne asculte păsul, să facem în așa fel, încât, în mod civilizat, să ieșim din această situație, extrem de complicată pentru noi.”

În cadrul unei conferințe de presă, pomicultorii au solicitat compensații pentru merele pe care sunt nevoiți să le vândă la procesare. Totodată, ei amenință că în caz că nu vor fi primiți până joi la o discuție cu prim-ministrul, vor recurge la proteste cu blocarea drumurilor.

Luați o hotărâre să nu ajungem la aceea de a bloca drumurile, să arăm împrejurul parlamentului. Să umble polițiștii din urmă și să ne puie după gratii, noi vrem cinstit și normal să începem un an nou de lucru. Altfel să nu vină timpul la toamna și să căutăm mere pentru școli, grădinițe, spitale.”

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului declară că un asemenea dialog deja a avut loc. Totuși, Natalia Gavrilița este dispusă să se întâlnească cu pomicultorii, doar că acest lucru depinde de agenda ei foarte încărcată.

„Acest dialog a fost asigurat, întâlnirile care au avut loc săptâmânile trecute au fost exact dialog cu doamna prim-ministru. Doamna prim-ministru este tot timpul dispusă să se întâlnească cu toată lumea, deja depinde de agendă. Ultimatumul acesta ne dă doar două zile la dispoziție și asta deja ni se pare un pic mai agresiv.” Anastasia Taburceanu, purtător de cuvânt al prim-ministrului

La sfârșitul săptămânii trecute, fermierii au convocat adunarea generală a producătorilor de mere din nordul țării și au pus în discuție această problemă.

În final, aproape 40 de agricultori au semnată o declarație, prin care cer autorităților să compenseze prețul pentru merele vândute la procesare.