Poluare cu plastic descoperită pentru prima dată în sângele uman

Poluarea cu microparticule de plastic a fost detectată pentru prima dată în sângele uman, oamenii de ştiinţă identificând asemenea particule minuscule la aproape 80% dintre persoanele testate, relatează  g4media.ro.

Descoperirea demonstrează că particulele pot călători în corp şi se pot depozita în organe. Impactul asupra sănătăţii este încă necunoscut. Însă, cercetătorii sunt îngrijoraţi deoarece microparticulele de plastic provoacă daune celulelor umane în laborator şi se ştie deja că, în cazul poluării atmosferice, particulele din aer pătrund în organism şi provoacă anual milioane de decese premature.

Cantităţi uriaşe de deşeuri de plastic sunt aruncate în mediu, iar microplasticele contaminează în prezent întreaga planetă, de la vârful Muntelui Everest până la cele mai adânci oceane. Se cunoştea deja că oamenii ingerează particulele minuscule prin hrană şi apă, şi le inspiră din aer şi au fost găsite dovezi ale prezenţei acestora în probe de fecale prelevate de la bebeluşi şi adulţi.

Oamenii de ştiinţă au analizat probe de sânge de la 22 de donatori anonimi, toţi adulţi sănătoşi şi au identificat particule de plastic la 17 dintre aceştia. Jumătate dintre probe conţineau tereftalat de polietilenă (PET), utilizat în mod obişnuit pentru sticlele de băuturi, în timp ce o treime conţinea polistiren, folosit pentru ambalarea alimentelor şi a altor produse. Un sfert din probele de sânge conţineau polietilenă, din care sunt fabricate pungile de plastic.