Poliția Moldovei la 30 de ani

Poliția Republicii Moldova marchează 30 de ani de activitate. Ministerul Afacerilor Interne a venit cu un mesaj de felicitare pentru miile de angajați ai instituției care zi de zi stau la straja bunăstării țării.

30 de ani e doar un început și pas cu pas, datorită dedicației și profesionalismului, oamnenii cu epoleți pe umăr vor aduce cu ei mereu pacea și vremurile bune! Familia Ministerului Afacerilor Interne transmite astăzi, fiecărui polițist din țară un Mulțumesc pentru serviciu și La mulți ani!

Cu ocazia aniversării, la monumentul polițiștilor căzuți la datorie, dar și la alte plăci comemorative, au avut loc depuneri de flori, unde a participat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, însoțit de mai mulți oficiali.

Inspectoratul Național în Securitate Publică a realizat un material video emoționant, care reflectă munca nobilă și plină de responsabilități a oamenilor legii.

Potrivit MAI, în Republica Moldova activează peste 9000 de polițiști.