Trei plase de pescuit ilegal au fost ridicate de inspectorii de mediu în urma unei razii desfășurate în raionul Ștefan Vodă. Persoanele implicate în activitățile ilegale au fost documentate, iar pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale contravenționale, conform prevederilor legislației în vigoare.
Inspectorii de mediu din Ștefan Vodă au desfășurat, în primele ore ale dimineții, o acțiune de combatere a braconajului piscicol pe teritoriul raionului. În urma verificărilor, oamenii legii au depistat și ridicat trei plase utilizate ilegal pentru capturarea peștelui.
Totodată, inspectorii au calculat prejudiciul adus mediului și resurselor biologice acvatice, acesta urmând să fie recuperat conform legii.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează că folosirea uneltelor de pescuit interzise afectează grav ecosistemele acvatice și reprezintă o încălcare serioasă a legislației de mediu. Autoritățile anunță că acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol vor continua în toată țara.
Citiți mai mult.
Vinurile Moldovei au cucerit 66 de medalii la Concursul Mondial de la Bruxelles
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.