Ping-pong între autoritățile centrale și locale din educație

Ministerul Educației și Cercetării critică modul tendențios și eronat a Direcției Educație, Tineret și Sport a Capitalei de a calcula plafonul sporurilor salariale specifice. Declarația a fost făcută, în cadrul unei conferințe, de secretarul de stat a instituției, Valentina Olaru. Ea a mai menționat că acest lucru a dus la micșorarea salariilor al unor cadre didactice. La rândul său, autoritățile locale de profil declară că aceste recomandări sunt ambigue și au fost interpretate diferit.

Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru susține că, în luna august, instituția de profil a adoptat noi recomandări pentru calcularea sporului specific a cadrelor didactice.

VALENTINA OLARU, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării: ”Aceste recomandări duceau la mărirea posibilității de acordarea sporului specific pentru cadrele didactice și personalul didactic din instituțiile educaționale ducând la o mărire de 1,5 procente. Acest fapt a fost realizat din motivul că unele instituții nu își valorificau pe deplin cele 10 procente bugetate din bugetul instituției care erau destinate pentru acordarea sporului specific. La o instituție de 1.900 de elevi, de obicei, acest plafon valorificat era de 4,6 procente. La moment prin aplicarea acelorași indicatori care au fost recomandați, aceiași instituție poate valorifica 8,6 procente.”

Noile recomandări, însă, nu au fost puse în aplicare de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Capitalei.  Mai mult, Olaru spune că autoritățile centrale consideră că piedicile puse de către autoritățile locale de profil au fost făcute cu bună știință anume în timpul campaniei electorale, lucru care a dus la diminuarea salariilor a unor categorii de profesori.

VALENTINA OLARU, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării: ”Deoarece organul local de specialitate din municipiul Chișinău nu a permis instituțiilor să aibă un plafon de 10 procente calculat coerent, instituțiile nu au avut capacitatea să aplice coeficienții recomandați de minister pe deplin. Fapt ce a dus, în unele cazuri, la diminuarea salariilor anumitor cadre didactice.”

În acest context, Ministerul Educației îi solicită Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Capitalei să revadă modul de aplicare a sporurilor salariale specifice pentru cadrele didactice. La rândul său, șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Capitalei, Andrei Pavaloi a declarat că recomandările emise de Ministerul Educației, în sensul sporurilor specifice, este un act ambiguu și a fost interpretat diferit de angajații responsabili de bugetul instituțiilor educaționale.

ANDREI PAVALOI, șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Capitalei: ”Avem instituții cu diferit statut de gestionare a fondului salarial și al bugetului per ansamblu. Ori, 57 de instituții sunt la autogestiune, restul instituțiilor sunt gestionate de către direcțiile de sector din punct de vedere financiar și nicidecum de către Direcția Generală Educație. Ori, fiecare contabilitate, ținând cont de faptul, spuneam că documentul emis de către Ministerul Educației este unul foarte ambiguu.”

 În același timp, Andrei Pavaloi a menționat Ministerul Educației, prin intermediul Ministerului Finanțelor nu a acoperit necesarul de bani pentru oferirea sporurilor salariale, iar din cele 131 de instituții din gestiunea direcției, aproximativ 55 dintre ele sunt cu un sold negativ, la capitolul salarizarea.