Piața uleiului și oleaginoaselor – tendințe, septembrie 2022

Anul 2022 înregistrează o roada înaltă de oleaginoase în principalele state – producători de oleaginoase (soia, rapiță și floarea-soarelui). Deși Europa de Vest a fost lovită de o secetă puternică, totuși, din punct de vedere a rapiței și floarea-soarelui, precum și a producției de ulei, lucrurile nu sunt atât de catastrofale cum le prezintă suresele media. Recolta de rapiță în Europa de Vest se ridică la 19 mln de tone – este o recoltă mare, în comparație cu anii precedenți. Și acest fapt deja își spune cuvântul asupra pieței oleaginoaselor, menționează Trans-Oil Moldova.

Prețurile oleaginoaselor au scăzut semnificativ și continuă mișcarea descendentă. Această descreștere este influiențată de mai mulți factori.

Prețurile actuale pentru ulei de soia și cel de floarea-soarelui sunt prea înalte în comparație cu prețul la ulei de palmier. În același timp, este prognozată o producție mondială record a uleiului de palmier. Și anume prețul uleiului de palmier va fi acea ancoră care va trage în jos prețurile uleiului și în bazinul Mării Negre.

Aceste evoluții a prețurilor pe piața uleiului se vor desfășura pe un fundal de producție mondială record de rapiță și soia.

Șase țări care reprezintă mai mult de jumătate din comerțul mondial de ulei de floarea-soarelui – China, Iran, India, Arabia Saudită, Turcia și Egiptul – au micșorat volumele de import de ulei de floarea-soarelui cu 2.5 milioane de tone. India și China au micșorat cu 85% importul de ulei de floarea-soarelui.

Ucraina și-a mărit în acest sezon livrările de ulei de floarea-soarelui în Turcia și Egipt. Exportatorii ruși de ulei de floarea-soarelui se îndreaptă spre India și China, unde, la moment, cererea de ulei de floarea-soarelui descrește din cauza diferenței mare de preț între uleiul de floarea-soarelui și de soia față de uleiul de palmier. Prețul uleiul de palmier scade și devine o prioritate pentru India și China.

Uzinele de procesare a semințelor de floarea-soarelui din Ucraina urmează să-și relanseze activitatea în curând. Unele din ele, din regiunile neafectate de război, deja au început procesarea, dar și achiziționarea semințelor de floarea-soarelui. Prețul oferit la termenii DAP Uzina (Ucraina) este de $300-350 pentru o tonă de floarea-soarelui.

La un asemenea preț al semințelor de floarea-soarelui, uleiul produs de procesatorii uncraineni are un cost de cel mult $900/tonă la paritatea FOB Odessa Port sau Pivdenyi (Yuzhnyi) Port. Aceasta le permite marilor procesatori ucraineni să facă dumping pe piața uleiului, și încă mai mult să coboare platoul prețurilor la ulei și semințe de floarea-soarelui. Procesatorii din România, Turcia, Republica Moldova și Bulgaria au un cost al uleiului de floarea-soarelui, de cel puțin, $1050/tonă FOB, la prețurile actuale a semințelor din țările respective.

Uzinele din România au început și ele procesarea în noul sezon. La începutul săptămânii trecute, uzinele ofereau un preț de $560 pe tonă de semințe de floarea-soarelui. Însă marți doi procesatori mari au sistat achiziționarea și la scurt timp au anunțat un preț de $520 pe tonă, pe fonul descreșterii bruște a prețului la ulei de floarea-soarelui și dispariției marjei de procesare.

În concluzie, descreșterea prețurilor pentru uleiul de floarea-soarelui, soia și rapiță va afecta și producătorii de oleaginoase în bazinul Mării Negre. Piața uleiului va avea tendințe descendente, în special va fi afectat prețul uleiului de rapiță.