Piața EcoLocal: Succesul produselor ecologice și artizanale în Moldova care atrag turiști și sprijină afacerile locale

Asociația EcoLocal marchează un an de creștere și rezultate pozitive pentru piața produselor ecologice și artizanale din Republica Moldova. Platforma, care conectează direct consumatorii cu micii producători locali, a devenit un spațiu de colaborare, schimb de experiență și promovare a afacerilor de familie, atrăgând totodată turiști și vizitatori interesați de autenticitatea produselor autohtone.

NICOLAE COJOCARU, membru fondator și președinte al Asociației EcoLocal – Asociația Consumatorilor și Producătorilor Ecologici și Artizanali din Moldova:

„ Platforma creată pentru producătorii ecologici și artizanali, în mediu pe an, oferă posibilitatea la o sută de comercianți de afaceri mici, afaceri începătoare, artizanale, deseori afaceri de familie, asta e o afacere în care lucrează doar membrii familiei și își creează singuri lor locuri de muncă aici in țară, platforma aceasta le permite lor și să comunice între ei și să creeze o anumită sinergie și schimb de informație și de experiență, dar pe lângă asta pot să spun că încasările care sunt absolut legale, asta ceea ce ne-am propus noi din start, aș zice eu că ar fi un milion de lei pe an.”

Cei dornici să participe la EcoLocal trebuie să respecte anumite condiții despre care ne vorbesc membrii  acestui proiect.

SERGIU ȚURCANU, coordonator PGS CERT și membru al proiectului EcoLocal CERT: 

Și una din condiții ca să fii la EcoLocal, nu poți fi intermediar, trebuie să fii un producător local și să fii personal tu sau un membru de familie care vine acolo. Și ăsta e un contact direct, cu consumatorul și ăsta e unul din primele lucruri pe care asociația și le-a propus, să avem acest dialog direct între consumator și producător și unde se petrece asta, la piață.”

Datorită ofertei variate și autenticității, EcoLocal a devenit un punct de atracție pentru turiști, iar producătorii locali pot astfel să comunice direct cu vizitatorii, chiar și în limbi străine.

SERGIU ȚURCANU, coordonator PGS CERT și membru al proiectului EcoLocal CERT: 

„ Am devenit cumva un punct de atracție pentru turiștii, care vin chiar cu autocarele. Sunt incluse în traseele turistice, și care vin la noi la piață, daca nimeresc sâmbăta. Ne mândrim și cu asta, ne bucurăm și cu asta. Noi avem foarte multă lume, care poate să poarte un dialog în limbi străine cu oamenii, care vin acolo, din producători.”

Platforma nu doar că sprijină producătorii artizanali și ecologici din Moldova să-și valorifice produsele, dar le oferă și oportunitatea de a învăța unii de la alții, de a comunica direct cu consumatorii și de a crea o comunitate bazată pe schimb de experiență și colaborare.

Citiți mai mult:

Investiții în irigare: Moldova accelerează accesul la apă pentru agricultură și fermieri

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.