Peste 7.200 de cazuri de gripă și viroze în școli și grădinițe

7.227 de cazuri de infectare cu gripă sau viroză sezonieră au fost confirmate, în perioada 3 – 10 aprilie, în cadrul instituțiilor de învățământ din Moldova, cu circa 400 mai puține decât săptămâna precedentă, informează Ministerul Educației.

Mai exact, în grădinițele din țară, peste 3.200 de copii, precum și alte 87 de persoane din rândul cadrelor didactice sau a personalului instituțiilor preșcolare s-au infectat cu gripă sezonieră.

De asemenea, în învățământul primar, gimnazial și liceal au fost înregistrate 3.770 de cazuri de infectare, în rândul elevilor, și 79 de cazuri, în rândul cadrelor didactice și a personalului.

În legătură cu situația epidemiologică SAR-Cov-2 înregistrată în instituțiile de învățământ preșcolare, primare, gimnaziale și liceale din Moldova, săptămâna trecută, 52 de micuți și 24 de elevi s-au aflat în izolare din cauza pandemiei COVID-19. Acestora li s-au alăturat și șapte cadre didactice, mai informează Ministerul Educației.