Peste 1600 de copii refugiați învață în Moldova

1.665 de copii ucraineni, care s-au refugiat cu familiile lor în Moldova în ultimul an, sunt încadrați în școlile de la noi, mai exact, în 229 de instituții de învățământ. Din numărul total de copii, 441 au statut de elevi, iar 724 – de audienți. Datele au fost prezentate de Ministerul Educației la ședința Grupului de lucru în domeniul educației, creat ca răspuns la criza refugiaților din țara vecină.

De asemenea, mai notează sursa citată, 160 de copii învață în română, iar 1005 – în limba rusă.

Micuți refugiați avem și în instituțiile de educație timpurie, unde sunt încadrați 702 copii, în 233 de grădinițe de pe întreg teritoriul țării.

Totodată, în cadrul aceleiași ședințe, a fost reiterat angajamentul asumat de Ministerul Educației, în calitate de coordonator al măsurilor întreprinse drept răspuns la criza refugiaților din Ucraina, de a oferi toată asistența necesară pentru asigurarea realizării priorităților stabilite, fiind mobilizate toate structurile implicate.

În prezent, Moldova găzduiește aproximativ 81.000 de refugiați ucraineni, dintre care aproape 44.000 sunt minori.