Peste 1,6 milioane de lei, alocați pentru două universități din țară

Două instituții de învățământ superior – Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, vor beneficia de asistență financiară complementară, în sumă de circa 1,6 milioane de lei, din partea Ministerului Educației și Cercetării.

Banii vor fi utilizați pentru investiții în infrastructură, iar decizia a fost adoptată de grupul de lucru pentru redistribuirea finanțării complementare instituțiilor de învățământ superior publice din subordinea Ministerului.

Universitatea de Stat din Moldova va beneficia de circa 700 de mii de lei, bani care vor fi utilizați pentru actualizarea proiectului de reconstrucție a Bibliotecii științifice „Andrei Lupan”. Lucrările de edificare a blocului bibliotecii au demarat în anul 2007, dar nu au fost finalizate.

Finanțarea care va fi acordată Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul constituie 900 de  mii de lei. Resursele vor fi utilizate pentru elaborarea proiectului tehnic al lucrărilor  de reparație capitală a unui cămin studențesc. După renovare, acesta va găzdui nu doar studenți, dar și tineri specialiști din domeniul educației.

În luna iunie, curent, comisia a decis acordarea unei sume de 33 de milioane de lei în calitate de finanțare complementară pentru 13 universități din subordinea Ministerului.

Resursele financiare vor fi utilizate pentru renovarea blocurilor și sălilor de studii, îmbunătățirea condițiilor din căminele studențești, dotarea laboratoarelor și sălilor de studii.

În total, volumul alocațiilor bugetare pentru finanțarea complementară, pentru anul financiar 2023, a constituit circa 35 de milioane de lei.