Pericol de incendiu în toată țara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat, anunță cod galben de pericol de incendiu. Astfel, în perioada 27 iunie – 5 iulie, pe arii extinse se va menține pericolul excepțional de incendiu, clasa V cu caracter natural.

Se recomandă evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu.

Mai mult, cetățenii sunt rugați să nu folosească focul în păduri, parcuri și spații forestiere.

În cazul în care sunt observate focare de ardere, oamenii sunt îndemnați să sune la Serviciul 112.