Pandemia bate în exporturi

Potrivit Biroului Național de Statistică, în primele zece luni ale lui 2020, exporturile de mărfuri au constituit peste 2 miliarde de dolari, în descreștere cu 12,6 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, vânzările de mărfuri autohtone au valorat mai mult de 1,5 miliarde de dolari, fiind în scădere cu 5,7 la sută față de ianuarie-octombrie 2019, influențând diminuarea per total cu 4%. Restul au fost reexporturi de bunuri.

Mărfurile destinate țărilor Uniunii Europene au atins suma de 1,3 miliarde de dolari, cu 8,3 la sută mai puțin, cele mai mari ponderi fiind realizate în România, Germania și Italia.

Totodată, în CSI au fost exportate mărfuri în volum de peste 300 de milioane de dolari, sau cu 14% mai puțin. Cele mai mari cote au fost înfăptuite în Federația Rusă, Belarus și Ucraina.

Datele statistice mai arată că în intervalul dat s-au redus transportările de mașini și aparate electrice, cereale, semințe și fructe oleaginoase, produse medicinale și farmaceutice, băuturi alcoolice și nealcoolice, tutun, uleiuri esențiale, carne și preparate din aceasta, îngrășăminte naturale, fibre textile.

În același timp, au sporit exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale, legume, fructe, produse chimice organice, hrană pentru animale, lemn și plută, animale vii.