Fermierii primesc sprijin financiar: peste 53 milioane lei autorizați de AIPA
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 16–20 iunie 2025, au fost autorizate spre plată 53,52 milioane de lei. Banii acoperă mai multe tipuri de sprijin financiar conform politicilor naționale din…
Universitatea Tehnică a Moldovei inaugurează laboratoare didactice și de cercetare pentru viitorul…
Universitatea Tehnică a Moldovei face un pas important spre viitor, inaugurând noile laboratoare modernizate în cadrul proiectelor GEAR 4.0. Dotate cu echipamente de ultimă generație, aceste spații educaționale vor oferi studenților…
Razii de amploare pe râuri: pescari amendați pentru încălcarea regulilor
În două raioane din nordul și centrul țării, inspectorii de mediu au desfășurat recent acțiuni de control pentru prevenirea pescuitului ilegal. Pe cursurile râurilor Nistru, Răut și alte ape locale, au fost verificate zeci de persoane. În…
„Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați”
Acum 84 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941,mii de basarabeni au fost deportați de regimul sovietic. Despre cum s-au întâmplat acele tragedii, cine erau victimele și care au fost consecințele petermen lung, discutăm cu Igor Cașu,…
Cod galben de caniculă- Maxime de 35 grade Celsius
În perioada 24-27 iunie 2025, sudul și parțial centrul Republicii Moldova vor fi afectate de o caniculă severă, cu temperaturi maxime ce vor ajunge între 33 și 35 grade Celsius. Acest val de căldură reprezintă un fenomen meteorologic…
Guvernul belgian cumpără ferme de porci: Peste 360 de ferme desființate
Guvernul belgian a inițiat un program prin care cumpără ferme de porci pentru a le desființa, cu scopul principal de a reduce emisiile de azot și impactul asupra mediului. Până în prezent, peste 360 de ferme au acceptat să participe,…
Invazie de fluturi migratori în România: culturile agricole, în pericol
Mai multe județe din România se confruntă în aceste zile cu o invazie de fluturi migratori, cunoscuți sub denumirea științifică Autographa gamma sau Buha gamma. Insectele, care seamănă cu moliile, au fost observate în număr mare în orașe,…
Moldova la 35 de ani de suveranitate: un bilanț pozitiv
La 23 iunie 1990, Republica Moldova și-a declarat suveranitatea, marcând începutul unei perioade pline de provocări, dar și de reușite. Astăzi, țara are motive reale de mândrie: Moldova nu mai este doar o economie agrară, ci a devenit un…
Benzina și motorina se scumpesc din nou. ANRE anunță noile prețuri pentru 24 iunie
Benzina și motorina se scumpesc din nou! Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, a stabilit noile prețuri plafon pentru 24 iunie 2025.
Astfel, un litru de benzină A95 va costa 23 de lei și 50 bani, cu 13 bani mai mult față…
Analiza comerțului exterior cu furaje și ingrediente pentru hrană – mai 2025
În luna mai 2025, categoria „hrană pentru animale și ingrediente pentru hrană” a constituit principalul factor dezechilibrat în balanța comercială a complexului agroindustrial din Republica Moldova. Importurile din această categorie au…