UE simplifică regulile privind organismele modificate genetic
Relaxarea reglementărilor UE privind organismele modificate genetic a trecut de un nou obstacol, după ce Comisia pentru Mediu a Parlamentului European a aprobat acordul negociat în decembrie cu statele membre. Dacă va fi validat oficial,…
Președinta Maia Sandu, propusă pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost propusă pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace de parlamentarul norvegian, Arild Hermstad, pentru eforturile sale de a apăra democrația în fața tentativelor de influență și…
Alertă alimentară: ANSA a distrus 15 tone de mărar contaminat cu pesticide
15 tone de mărar proaspăt de import au fost distruse de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor după ce analizele de laborator au arătat depășirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide. Este vorba de Penconazol, o…
Linia electrică Vulcănești – MGRES a fost reconectată după avaria provocată de chiciură
Duminică după-amiază, lucrările de reparație la linia electrică de transport Vulcănești - MGRES au fost finalizate, iar aceasta a fost reconectată, pusă sub tensiune și sincronizată cu restul sistemului energetic. Segmentul afectat se află…
De astăzi, deputații revin la muncă
După vacanța parlamentară, deputații își reiau activitatea, iar Legislativul intră de astăzi în sesiunea de primăvară 2026, care se va desfășura până la sfârșitul lunii iulie. Ședința de inaugurare a sesiunii va avea loc marți, 3 februarie,…
Jaf de proporții în pădurea de la Ghidighici: peste 1000 de arbori tăiați ilegal
Peste o mie de arbori au fost tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici, din municipiul Chișinău, în urma unui control inopinat al inspectorilor de mediu. Mai grav, cei implicați ar fi încercat să distrugă urmele tăierilor ilegale,…
Școlile din Chișinău își reiau activitatea cu prezență fizică
După o săptămână în care orele s-au desfășurat exclusiv online din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, elevii din Chișinău au revenit la școală. Decizia a fost anunțată, duminică seară, de primarul general al capitalei, Ion Ceban,…
Curs valutar: 03 februarie 2026
Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru data de 03 februarie 2026.
Astfel, euro ajunge la valoarea de 20 lei și 07 de bani, cu 5 bani mai puțin. Dolarul american urcă la 16 lei și 91 de bani, cu 7…
S. Stefanco: „Acordul comercial UE-Mercosur va fi un dezastru pentru fermieri”
Republica Moldova a pierdut piața din Est, iar pe piața europeană există concurență, declarația a fost făcută în timpul emisiunii „Sfatul Țării” de la AGRO TV Moldova de președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion…
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 03 februarie.
Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 23 de lei și 08 de bani, cu 03 bani mai mult. Totodată,…