Nouă luni a tot umblat pe drumuri pentru a primi Autorizația de mediu pentru folosința specială a apei, dar în zadar, spune Vasile Cherdivară de la Hlina, raionul Edineț. Noi oportunități pentru micii producători care doresc să obțină…
Numai împreună cu Fertilitatea vom obține recolte bogate şi de înaltă calitate
Deja devenită tradiție, Fertilitatea Chișinău, la început de an, dă startul seminarelor dedicate fermierilor, iar de anul trecut si partenerilor (distribuitorilor), și continuă sub același slogan: “ Numai împreună vom obține recolte bogate…
Prima ediție de Gerar Fest a fost dedicată obiceiurilor de iarnă.
Tehnologia producerii legumelor în sere
Legumicultura – o ramură cu succes garantat! În ultima perioadă, tot mai mulți agricultori aleg să crească legume, atât în câmp deschis, cât și în sere. Și, abordarea față de creșterea legumelor este una mai profesionistă. Cu hibrizi de…
Întâlnirea de la ora 8 cu Elizaveta Breahnă
Despre caracteristicile unui vin de calitate, despre obiceiuri și tradiții în producere, tendințe și sfaturi pentru a obține succes în domeniul vitivinicol, despre toate acestea vom afla de la Elizaveta Breahnă. Te invităm șă cunoști femeia…
Anul 2017 a fost unul destul de intens ca activitate pentru Federația Națională a Fermierilor din Moldova. Împreună cu reprezentanții staff-ului central am hotărât să facem o retrospectivă a celor mai importante evenimente și activități la…
Compania AgroForța-M, are cele mai bune soluții pentru irigare!
Secretele unei plantații sau culturi agricole roditoare, are la bază implementarea tehnologiilor moderne și agrotehnice. În emisiunea ABC-ul Fermierului, aflați care sunt criteriile de bază în alegerea unui sistem de irigare în funcție de…