Deși iurtele sunt specifice locuitorilor din Asia Centrală, iată că turiștii, dar și localnicii din Moldova pot să viziteze un loc neordinar. Asta datorită Larisei Ambrosii care a improvizat în Leordoaia, raionul Călărași, un sat numit…
Admiterea la studii, mai simplă
Pentru înscrierea la concursul de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior, nu mai este nevoie de certificat medical, cu excepția instituțiilor în care specialitatea pentru care se aplică necesită condiții…
Peste 300 de agenți economici care au instituit șomaj tehnic sau staționare din cauza pandemiei COVID-19 au beneficiat de subvenții de la stat pentru salarii. Potrivit Ministerului finanțelor, suma se ridică la 34,7 milioane lei.…
Incendiu puternic la o fabrică de sucuri
O stație de răcire a sucului concentrat de la o fabrică din orașul Edineț a fost cuprinsă de flăcări în după amiaza zilei de miercuri, 5 august.
La fața locului pentru stingerea focului au intervenit două echipaje de salvatori și…
Joi, leul moldovenesc se apreciază în raport cu dolarul american și scade față de moneda euro, hrivna ucraineană și leul românesc. Rubla rusească rămâne neschimbată.
Astfel, pentru 6…
Se anunță cer variabil, fără precipitații
Pentru joi, 6 august, sinsopticienii prognozează cer variabil, fără precipitații în toată țara. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-est, cu viteza maximă de 7 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată.
La nord, noaptea, mercurul…
Cum protejăm animalele pe vreme caniculară
Temperaturile ridicate pot afecta atât starea de sănătate a oamenilor, cât şi a animalelor domestice. În acest sens, este nevoie ca fermierii să le asigure un adăpost corespunzător, apă, hrană suficientă şi calitativă, să verifice permanent…
Recolta de grâu în România, redusă în jumătate
Seceta a compromis și recolta de grâu din România. Producția din acest an va fi cu circa 40% mai mică decât anul trecut, de 5,5 - 5,6 milioane tone, față de 9 milioane de tone în 2019. Declarația aparține Ministrului Agriculturii, Adrian…
Rusia a distrus 16 tone de prune moldovenești
Rusia a distrus mai mult de 16 tone de prune din Moldova. Despre aceasta a anunțat Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară. În special, Direcția Rosselhoznadzor al regiunii Moscova și Tula, la efectuarea controlului…
Câți bani se trimit acasă pe timp de pandemie
Moldovenii au trimis mai mulți bani de peste hotare în al doilea semestru al acestui an, cu peste 18 la sută comparativ cu perioada similară a lui 2019. Este vorba despre transferuri efectuate prin intermediul băncilor licențiate în…