Otrăvirea albinelor poate fi prevenită

Campania de sensibilizare a agricultorilor și apicultorilor cu genericul #OameniPentruAlbine a fost lansată de UniAgroProtect în parteneriat cu Asociația Națională a Apicultorilor, dar și cu suportul Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova.

Inițiativa se va desfășura în perioada lucrărilor de protecție a plantațiilor multianuale, care coincide cu cea de înflorire și polenizare.

Lipsa colaborării dintre fermieri și apicultori, precum și utilizarea necontrolată a substanțelor chimice pun în pericol mii de familii de albine și cauzează anual moartea a sute dintre ele.

Totodată, scăderea numărului de polenizatori generează pierderi nu doar stuparilor, ci și agricultorilor prin reducerea randamentului culturilor.

Neînregistrarea familiilor și a localizării stupinelor duce uneori la intoxicarea albinelor și la imposibilitatea determinării circumstanțelor ce au provocat daune polenizatorilor.

În fiecare an, în unele raioane sunt înscrise cazuri de otrăvire a albinelor. În cadrul campaniei, toate părțile interesate sunt informate despre prevederile legislației în vigoare. Producătorii și întreprinderile agricole trebuie să înștiințeze din timp primăriile, când intenționează să trateze terenurile.

Autoritățile locale trebuie să facă publice informațiile recepționate de la fermieri și să înștiințeze în scris apicultorii. De asemenea, stuparii au dreptul să ceară despăgubiri pentru pagubele pricinuite, cu condiția că au fost întreprinse măsurile necesare de protecție a insectelor.

În caz contrar, își pierd acest drept.

Laboratoarele publice autorizate sunt obligate, la cererea albinarilor, să efectueze operativ analizele mostrelor depuse şi să prezinte rezultatele timp de 48 de ore.