Ordinul privind vânarea căprioarelor, suspendat
Ordinul privind recoltarea căprioarelor la nivel național a fost suspendat. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Oficialul a declarat totodată că lansează consultări publice extinse pentru identificarea celor mai bune soluții privind gestionarea populației acestei specii.
GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului: ,, Am auzit îngrijorările oamenilor și sunt de acord că pentru astfel de decizii trebuie consultări extinse și explicate mult mai bine. De aceea suspend Ordinul privind recoltarea căprioarelor la nivel național. Voi dispune o nouă numărătoare a efectivelor reale și lansăm consultări publice pentru a decide împreună cum procedăm în continuare. Voi discuta cu specialiștii, cu administrațiile ariilor protejate, cu organizațiile de mediu și cu societatea civilă. Vrem să găsim cea mai bună soluție , una responsabilă, clară și aplicată doar acolo unde există adevărata problem. „
Ministrul Hajder a mai precizat că în Republica Moldova a fost aprobată cea mai mică cotă de recoltare a căprioarelor din zonă, de doar 3%. Decizia a fost luată pentru a menține echilibrul în natură și a proteja pădurile, mai ales cele tinere.
Spre comparație, în Ungaria s-a aprobat recoltarea a 25% din totalul căprioarelor, în Austria 35%, iar în Germania s-a aprobat recoltarea a peste 1 milion de exemplare, adică 50% din efectiv, practic, fiecare a doua căprioară.
Citiți mai mult.
Medicamentele ar putea scăpa de majorarea TVA
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.