Opt hectare de vegetație nimicite în nordul Republicii Moldova

Aproape opt hectare de pădure și pășuni au fost nimicite de flăcări în nordul Republicii Moldova. Incendiul a izbucnit lângă satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni. Potrivit experților, flăcările au fost provocate de secetă și ar fi pornit de la o sticlă aruncată la gunoiștea de lângă localitate, transmite nordnews.md.

Timp de două ore, două echipaje de pompieri au luptat cu flăcările.

„După cum spun cei de la Situații Excepționale, posibil că focul a izbucnit de la o sticlă înfierbântată de soare și vegetația uscată. S-au implicat și agenții economici din localitate, unii cu cisternele cu apă, unii cu tractoarele, cu excavatorul. Într-un final, am reușit să stingem incendiul și să oprim arderea vegetației”, a declarat primarul, Anatolie Gnatiuc.

Inițial, localnicii au încercat să oprească incendiul cu propriile forțe, însă flăcările s-au răspândit cu repeziciune.

„În jurul orei 12.00 am observat să iese fum de la gunoiște. Când am ajuns la fața locului, am încercat cu forțele proprii să stingem incendiul. Când am văzut că nu reușim, am fost nevoiți să apelăm 112 și au venit pompierii de la Glodeni. După aceea a venit și pompierii de la Bălți”, a spus pădurarul.

„M-a sunat cineva din sat și mi-a zis care-i problema. S-a aprins gunoiul și pădurea. Am intervenit rapid, am intervenit cu tehnică, un tractor cu plug, eam trimis și excavatorul la fața locului, ne-am isprăvit foarte bine. Cu părere de rău, din cauza secetelor, incendiile sunt mai multe cu fiecare an. Se aprind și pădurile, pentru că e foarte mare uscăciune”, a menționat agentul economic.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit Codul Galben de pericol de incendiu. Fenomenul vizat va fi valabil și pentru perioada 30 august-14 septembrie.