Corteva Agroscience oferă oportunități de dezvoltare pentru femeile implicate în agricultură

Pe 15 octombrie este marcată Ziua internațională a femeilor din mediul rural, ce are menirea de a recunoaște contribuțiile esențiale ale femeilor din comunitățile rurale din întreaga lume. Fie că sunt fermieri, educatori sau lideri locali, acestea joacă un rol-cheie în gestionarea gospodăriilor, dezvoltarea comunităților în care trăiesc și au un impact puternic în sprijinirea agriculturii, promovând în același timp practici durabile. Prin urmare, depășirea disparităților de gen este esențială pentru crearea unor sisteme agricole reziliente, capabile să susțină populația mondială în creștere, protejând în același timp resursele naturale pentru generațiile viitoare.

În Europa, agricultura este încă dominată, în mare parte, de bărbați, dar participarea femeilor este în continuă creștere. Conform datelor Eurostat, publicate în 2022, doar 31,6 la sută dintre fermieri erau femei în anul 2020, o creștere notabilă față de 26, la sută  în 2005. Numărul femeilor care administrează ferme este în creștere, în special în grupele de vârstă mai tinere, reflectând o schimbare pozitivă către o conducere agricolă mai incluzivă. Deși acest progres este promițător, femeile fermier continuă să se confrunte cu provocări privind accesul la terenuri, finanțare și oportunități antreprenoriale, subliniind necesitatea unor eforturi continue pentru reducerea decalajului de gen în sector.

România depus eforturi considerabile pentru a înțelege și a aborda mai bine provocările cu care se confruntă femeile din agricultură. Un studiu din 2022, intitulat „Femeile din Agricultură: Stil de Viață, Priorități și Probleme”, realizat de compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă Corteva Agriscience, în parteneriat cu ProInsightLab, a intervievat femei fermier din România și a oferit perspective valoroase asupra experiențelor acestora. Studiul a constatat că, deși peste jumătate dintre respondenți considerau că discriminarea de gen a scăzut în ultimul deceniu, 60 la sută dintre ele încă o considerau o problemă răspândită. În plus, multe femei au remarcat că eforturile statului de a încuraja participarea femeilor în agricultură sunt insuficiente. Chiar dacă s-au înregistrat unele progrese, era evident faptul că inegalitățile de gen încă persistă, în special, în ceea ce privește accesul la resurse și oportunitățile de carieră.

Studiul Corteva a identificat mai multe domenii ce trebuie abordate pentru a sprijini mai eficient femeile fermiere. Educația în tehnologiile agricole moderne, sprijinul economic prin consiliere de afaceri și asistență financiară, precum și o schimbare a percepțiilor societății despre munca rurală au fost considerate esențiale. Respondenții au subliniat că femeile continuă să se confrunte cu inegalități financiare, oportunități mai puține de avansare și un acces redus la noile tehnologii, în comparație cu bărbații.

Recunoscând aceste provocări, Corteva Agriscience a făcut eforturi semnificative pentru a sprijini femeile din agricultură. Una dintre cele mai importante inițiative este programul de granturi educaționale  TalentA, conceput pentru a oferi mentorat, educație și sprijin financiar femeilor din mediul rural care activează în agricultură. De la lansarea sa, inițiativa educațională a fost implementată în nouă țări din întreaga lume și a oferit mentorat pentru cele peste 1200 de participante. La nivel local, peste 250 de femei din România și Republica Moldova au beneficiat de acesta în ultimii cinci ani și au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de management al afacerilor, de a obțină cunoștințe despre practicile agricole moderne și de  accesa resurse financiare pentru a-și dezvolta afacerile agricole.

Prin programul educațional TalentA, femeile învață concepte, procese și instrumente esențiale pentru construirea unor afaceri agricole de succes. Cu ediția oficială din 2024, deschisă pentru înscrieri până pe 25 octombrie pentru participantele din România și Republica Moldova, femeile fermiere vor avea șansa de a concura pentru o parte din finanțarea de 15.000 de dolari oferită de Corteva Agriscience pentru facilitarea implementării celor mai bune proiecte, premiul întâi fiind de 6.000 de dolari, premiul al doilea de 5.000 de dolari, iar premiul al treilea de 4.000 de dolari. Granturile oferite participantelor reflectă angajamentul Companiei Corteva Agriscience de a promova talentul și spiritul de antreprenor al femeilor din mediul rural, detectând potențialul și stimulând economia locală în comunități.

TalentA oferă o oportunitate valoroasă pentru femeile din agricultură de a accesa resurse, instruire și sprijin pentru a-și îmbunătăți practicile agricole. Pentru cea de-a V-a ediție a TalentA, femeile din agricultură se pot înscrie pe site-ul Corteva din România , dar și din Republica Moldova.

Mai multe informații sunt disponibile pe  www.corteva.ro 

Urmăriţi Corteva Agriscience pe Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter şi YouTube