Omul care și-a schimbat radical modul de viață

Viața este plină de provocări, însă odată ce le depășești, devii mai puternic. Alexandru este un exemplu în acest sens. A trecut prin multe: și-a inițiat o afacere de porcine, din care n-a avut de câștigat, ci din contra, de pierdut, a plecat în Franța unde a locuit  8 ani. Revenind acasă, a decis să facă schimbări radicale.

„Bună ziua mult stimați domni și doamne, eu mă numesc Alexandru Gâscă, sunt la vârsta de 46 de ani și cu 3 ani de zile în urmă mi-am schimbat radical la 180 de grade modul meu de viață și modul de gândire printr-o alimentație corectă, din diferite culturi am luat informații, care aș spune că la ziua de astăzi, mulți nu acceptă și nu asimilează.” ne-a menționat Alexandru Gîscă.

Alexandru a început să experimenteze diferite cure de detoxifiere și să ajute oamenii să se simtă bine în propriul lor corp.

„Eu am avut  147 de kilograme, dar iarna trecută am ajuns până la 102, deci 45 de kilograme le-am lăsat, acum am 115. Am putut să mă mențin la aceste 102-105 de kilograme, dar aș vrea să mai fac o poveste de viață, să acumulez încă puțin și să arăt la toată lumea că în vreo 40-50 de zile pot să cobor 15-20 de kilograme  prin înfometări, voință și curaj.” ne-a menționat Alexandru Gîscă.

Bărbatul a scăpat rapid de kilogramele în plus și a revenit la greutatea dorită. Consumă cel mai des alimentele în forma crudă, face sport în fiecare dimineață și bea lichidele care îi dau energie și îi curăță organismul.

„Iată aici, în această sticlă am zer de vaci și să vă spun că eu zilnic consum zerul. Dumneavoastră nu puteți să consumați zerul de vaci, care este la ziua de astăzi din brânză închegată, pentru că veți avea constipație. Zerul trebuie să fie puțin înăcrit ca să aveți o digestie mai bună, eu beau zilnic zer de vaci, dar odată la două săptămâni, odată în lună, eu fac o curățare a intestinelor. Beau zer de vaci care poate să fie si 2 si 3 luni de zile înăcrit, tocmai sticla să plesnească și după ce ați băut un litru jumătate, atunci faceți o curățare a intestinelor. Omul vrea un miracol, să facă mereu totul într-o noapte, într-o zi. Poftim uitați-vă la mine, eu aveam așa o burtă și iată, poftim, mă vedeți și dintr-o parte. Eu la ziua de astăzi dacă adaug kilograme, eu adaug grăsime, dar  nu adaug în burtă, eu nu voi mai avea în viaţa mea burtă, pentru că eu am găsit toate secretele și ele sunt legate doar de curățare, detox, detox și detox.” ne-a menționat Alexandru Gîscă.

Acum, Alexandru se simte cel mai fericit om și este gata să le dea sfaturi celor ce vor să-și schimbe modul de viață și să înțeleagă care sunt adevăratele ei valori.