OMS: 9 din 10 oameni respiră aer poluat

Poluarea atmosferică a provocat zeci de mii de decese anul trecut în cele mai populate cinci oraşe ale lumii, în pofida măsurilor de lockdown impuse în contextul pandemiei de coronavirus, susțin cercetătorii de mediu. Ei cer guvernelor să renunţe la combustibilii fosili şi să investească într-o redresare ecologică.

Grupul de mediu Greenpeace Southeast Asia şi compania de tehnologie a calităţii aerului IQAir au măsurat nivelul de ifestare în 28 de oraşe, alese în funcţie de datele disponibile şi de răspândirea geografică, scrie digi24.ro.

În oraşele, New Delhi, Ciudad de Mexico, Sao Paulo, Shanghai şi Tokyo, din pricina vicierii atmosferice au murit în jur de160.000 de persoane, iar pierderile economice se ridică la 85 de miliarde de dolari.

Acest fenomen reprezintă cel mai mare risc pentru sănătate în plan global şi ucide aproximativ șapte milioane de oameni anual, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Datele oficiale arată că nouă din zece persoane respiră aer murdar, ceea ce provoacă accidente vasculare cerebrale, cancer pulmonar şi boli de inimă, având aceleaşi efecte precum fumatul.

Cauzele principale ale poluării atmosferice sunt emisiile de CO2 ale autoturismelor, centralele pe bază de cărbune, construcţiile, artificiile, incendierea culturilor, arderea lemnelor şi a deşeurilor.