Omicronul impune noi reguli de intrare în Moldova

Important pentru moldoveni, în special pentru cei din diasporă. În perioada sărbătorilor de iarnă s-ar putea să fie înăsprite și regulile de traversare a frontierei de stat. Atenționarea a fost făcută de Ala Nemerenco, în cadrul unei emisiuni de la postul național de televiziune, unde oficialul a menționat că și Moldova trebuie să preia experiența altor state care, în contextul răspândirii tulpinii Omicron.

Ala Nemerenco, Ministrul Sănătății: „Noi avem prognoza realizată pentru următoarele șase luni, încă de când eram în valul precedent, cel care a avut loc acum recent. Ea este prognozată pentru sfârșitul lunii februarie – luna martie. Ar putea să vină mai devreme, având în vedere contagiozitatea foarte înaltă a tulpinei Omicron.

Astfel, autoritățile își propun, spre exemplu, ca testele rapide să fie făcute chiar în Aeroportul Internațional Chișinău pentru cei care se întorc din state cu potențial ridicat de infectare.

Ala Nemerenco, Ministrul Sănătății: „S-ar putea să se introducă, totodată, ținem cont și de faptul că se întorc foarte mulți cetățeni acasă de sărbători. Am putea pentru anumite țări în care înregistrarea Omicronului este mult mai mare am putea să venim cu niște proceduri de genul, ca să colectăm aceste teste în Aeroport. Este mai complicat să le facem la trecerile terestre. Probabil, necesare, inclusiv alte măsuri care de asemenea influențează comportamentul oamenilor. Deci, solicitarea certificatului COVID pentru a frecventa anumite locuri.”

Cele mai recente date ale Poliției de Frontieră arată că, în perioada 6 – 12 decembrie, în punctele de trecere fluxul de persoane pe sensul de intrare în țară a constituit peste 84.000 de treceri. La fel ca și până acum, cea mai activă frontieră rămâne cea cu România, cu 57% din totalul de traversări.