O suprafață de șapte mii de hectare a fost distrusă în centrul Portugaliei

Un incendiu de pădure în centrul Portugaliei a devastat o suprafaţă de aproximativ șapte mii de hectare, a anunţat Protecţia Civilă, în timp ce ţara iberică se confruntă cu un val de caniculă, relatează agerpres.ro.

„Suprafaţa distrusă este de șapte mii de hectare, însă peste 20 de mii de hectare sunt potenţial expuse riscului de a fi mistuite de flăcări”, a declarat comandantul serviciilor de urgenţă, José Guilherme.

Acest incendiu forestier, izbucnit în oraşul Castelo Branco, a distrus aproximativ șase mii de hectare în primele 24 de ore, a anunţat Protecţia Civilă într-o primă estimare a suprafeţei mistuite de flăcări.

Un alt focar a mobilizat duminică peste 300 de pompieri la Odemira, lângă coasta de sud-vest a ţării.

Din cauza temperaturilor care ar putea ajunge duminică la 40 de grade Celsius în unele regiuni, iar Protecţia Civilă a avertizat că riscul de incendii va fi „foarte mare sau maxim pe întreg teritoriul ţării în zilele următoare”.