O remorcă încărcată cu peste 20 de tone de morcov, făcută scrum

O remorcă frigorifică cu 21 de tone de morcov a fost făcută scrum. Totul s-a întâmplat, în noaptea de 14 martie, în timp ce tirul staționa pe traseul M1 Leușeni-Chișinău, în raionul Hîncești. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, victime nu au fost raportate, iar cauza și circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite.

Comunicatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență: „Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:14. Pentru lichidarea incendiului au fost îndreptate patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat o remorcă frigorifică a unui tir încărcat cu 21 tone de morcov. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 00:36 și lichidarea completă la ora 02:11.”

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 19 situații de risc.