O platformă națională de management energetic va fi creată în Moldova

Ministerul Energiei va crea o platformă națională de management energetic, ce va cuprinde date de la toți furnizorii de servicii în sectorul energiei și alimentării cu apă.

„Având obiectivul general de decarbonizare a sectorului energetic către anul 2050, calitatea datelor pentru a prognoza și evalua impactul politicilor este esențială. Această platformă ne va ajuta să facem ordine în sector, inclusiv va sprijini aplatizarea curbei de consum și tranziția la energie verde”, a declarat Cristina Pereteatcu, secretara statului

Vor fi instalate 35 de mii de contoare inteligente, acești consumatori putând beneficia, în regim de test, și de tarife diferențiate la energie electrică în funcție de oră. Platforma de management energetic va permite analiza datelor de consum.

O altă propunere discutată se referă la crearea unui registru unic al locurilor de consum pentru energie și alte servicii comunale.

Unificarea formatului Numerelor Locului de Consum și crearea unui registru unic al acestora va permite crearea cabinetului personal al consumatorului cu informația despre toate serviciile și operațiunile care pot fi efectuate, inclusiv achitarea acestora; posibilitatea de a oferi servicii de plată unificate pentru achitarea atât a prestatorilor de servicii multipli cât și pentru mai multe locuri de consum deținute de un cetățean; asigurarea unui pachet de asistență socială mai informată și mai corect țintită în baza datelor agregate a cheltuielilor în gospodăriile vulnerabile.

NLC ar putea servi ca locație exactă pentru intervenție la accidente în cazul lipsei unei adrese exacte. Totodată, datele agregate pot fi utilizate pentru scoringul creditar și o credibilitate sporită a beneficiarilor pentru instituțiile de creditare.