Tragedie fără margini într-o familie de la Ștefan Vodă. O copilă de doar un an a decedat în seara de ieri după ce a fost lovită de o vacă. Cazul a avut loc într-o localitate din raionul Ștefan Vodă, informează deschide.md.

Potrivit poliției, copila se juca nesupravegheată de un adult în curte, când animalul a trecut peste ea.

Potrivit datelor preliminare, imediat ce a fost lovită de animal, rudele fetiței au apelat la Serviciul 112. Cu regret, copilul a decedat în drum spre spital.

Cazul este investigat de polițiști în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.