O fabrică din Cupcini pune viața oamenilor în pericol

Toamna, peste casele unor locuitori din orașul Cupcini, raionul Edineț, ninge cu cenușă. Se întâmplă odată cu sezonul de lucru la fabrica de zahăr din localiate, unde sunt procesate sute de tone de sfeclă. Oamenii spun că din țevile de eșapament sunt emanate substanțe periculoase. Iar ecologiștii par indiferenți, relatează NordNews.

 „Dimineața foarte urât miroase, spre seară – iar, aceeași problemă. Când spălăm rufele, se depozitează rămășițele sfeclei de zahăr pe ele. Mai ales dimineața, ele se așează pe capote la mașini, pe pervazuri se așează.”

Oamenii spun că din cauza emisiilor de la fabrică le este greu să respire, iar cenușa care se depune prin curți le provoacă mari bătăi de cap.

 „Când fabrica începe a lucra, substanțe de gaz încep să fie eliminate în atmosferă, și aici nu ai cum să respiri.” 

 „Da, și se depune un strat pe pervazuri. Când lucrează fabrica nu putem să deschidem nici ferestrele.”

 „Chiar și acum se simte mirosul ăsta prin aer.” 

Oamenii spun că deșeurile de pe urma prelucrării sfeclei de zahăr se scurg în acest râu. Mirosul înțepător de se simte și la câteva sute de metri distanță. Jurnaliștii Nordnews au încercat să discute cu administrația fabricii de zahăr. După aproape o oră de așteptări li s-a spus că nimeni nu va ieși să le ofere un comentariu.

 ”Scrieți toate întrebările în format scris, noi vom răspunde la toate întrebările. Nouă nu ni se permite să vorbim la cameră!” 

Deși problema durează de mai mulți ani, autoritățile locale spun că nu știu nimic și că nimeni nu a venit cu vreo plângere la primărie.

Ludmila Magu, primar interimar de Cupcini: „Nici nu știam despre problema apărută.  Nu mi s-a adresat nimeni să spună că nu pot spăla hainele sau altcvea.” 

Specialiștii de la Inspectoratul Ecologic din Edineț recunosc că demult nu au efectuat controale la fabrica de zahăr din Cupcini. Spun că o vor face, abia săptămâna viitoare, când vor avea și rezultatele probelor de laborator.

Ruslan Ciobanu, reprezentant, Inspectoratul de Ecologie Edineț: „Da, uitați-vă ce se depune pe mașini! – Pff, ieșiți pe stradă și vedeți că acest praf este pe orice mașină. Eu trebuie să am datele de laborator ca să am pe ce mă baza când vă spun ceva. Nu putem ne juca pe degete acolo.”

Fabrica de zahăr din oraşul Cupcini prelucrează în 24 de ore, aproape cinci tone de sfeclă de zahăr. În acest an, administrația planifică să proceseze peste 200 de mii de tone de sfeclă.