O fabrică de ulei din Cahul, la un pas de incendiu

O fabrică de producere a uleiului a fost la un pas de a se face scrum. La 11 februarie, pompierii au prevenit un incendiu de proporții în municipiul Cahul.

Potrivit Inspectoratului General pentru situații de Urgență, apelul la serviciul 112 a parvenit în jurul orei 21. Preliminar, s-a stabilit că în urma supraîncălzirii semințelor de floarea-soarelui s-ar fi produs procesul de mocnire într-un rezervor de păstrare de șapte mii de metri cubi cu o înălțime de circa 30 de metri.

La fața locului, imediat s-au deplasat șapte autospeciale, care au efectuat acțiuni de răcire și au evacuat peste 4500 de metri cubi din produsul afectat.

Intervenția a durat în jur de două ore. Potrivit IGSU au fost diminuate 6000 m3 de semințe de floarea-soarelui.

Salvatorii continuă să lucreze pentru asigurarea securității antiincendiare și lichidarea consecințelor incidentului. Сauza și circumstanțele producerii acestuia urmează a fi stabilite.