Irina Bordian a creat o afacere „sărată” la Rezina

Lipsa unui serviciu de pe piaţa din Republica Moldova a fost o motivaţie de a-l implementa, şi respectiv, o idee bună de afacere. Irina Bordian din oraşul Rezina a deschis o salină, unică de acest fel din ţară. Totul a pornit după ce a observat că terapia cu sare este la mare căutare de către moldovenii care apelau la serviciile agenţiei de turism conduse de soţul Irinei. Atunci a şi pus bazele business planului, iar în timp ce se documenta, descoperea tot mai multe aspecte neştiute până atunci despre acest domeniu. A conştientizat că salinoterapia reprezintă cel mai ecologic tratament al afecţiunilor respiratorii, înlocuind medicamentele. Iar 45 de minute de şedere într-o astfel de încăpere cu sare este echivalentul unei zile petrecute la mare.

Aşadar, nu a mai stat mult pe gânduri, iar în 2018 Irina Bordian şi-a văzut visul împlinit. Acest lucru a fost posibil datorită finanţării europene din cadrul Programului „Femei în Afaceri”. Antreprenoarea era pe cale să renunţe la idee când calculase investiţiile necesare. Sprijinul financiar din partea UE, însă, i-a inspirat încredere în succesul afacerii şi i-a dat curaj de a merge mai departe. Grantul oferit i-a permis achiziţionarea produselor necesare pentru amenajarea salinei artificiale, cele mai importante fiind sarea, aerul salin, dar şi atmosfera plăcută.

Pandemia generată de Covid-19 a fost o adevărată provocare pentru Irina Bordian, care era cu moralul la pământ la instituirea carantinei. Atunci a început o promovare intensă a serviciilor pe care le prestează compania sa, lucru pe care nu îl făcuse până atunci din lipsă de timp. A utilizat toate canalele de informare pentru a vorbi despre beneficiile salinei şi se bucură că acum deplasările moldovenilor în România şi Ucraina au fost înlocuite cu destinaţia Rezina.

Programul „Femei în Afaceri” a fost lansat în toamna anului 2016, având ca obiectiv promovarea abilităţii economice şi sociale a femeilor din zonele rurale prin reducerea inegalităţii de gen, creşterea şi dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepţiei inovaţionale, sporirea accesului la resurse, servicii şi tehnologii. Programul este finanţat din bugetul de stat şi cofinanţat din fondurile UE.