O afacere de succes cu gutuie, la Ghiduleni

Implicarea femeilor în afaceri în domeniul agricol aduce beneficii economiei ţării și contribuie semnificativ la dezvoltarea rurală.

Un exemplu în acest sens este Elena Pânzari, din satul Ghiduleni, raionul Rezina, care a înființat, acum doi ani, o livadă de pere și gutui.

 

„Livada constituie două hectare jumătate. E al doilea an de roadă, anul trecut a fost puțin, dar în acest am avem pentru ce îi mulțumi lui Dumnezeu, chiar ne-a binecuvântat.”

Elena Pânzaru, producător agricol, s. Ghiduleni, r. Rezina

Acum, are loc procesul de recoltare, iar ce reușește să strângă vinde chiar pe un traseu de lângă livadă.

„Deja suntem la a treia săptămână de recoltare, recoltăm puțin ceea ce recoltăm vindem apoi iar culegem și tot așa mai departe. ”

 Ce nu reușește să vândă, depozitează, iar apoi, le comercializează angro.

„Am recoltat la vreo 20 de tone. Noi, de recoltat, recoltăm și mai mult, dar e problemă cu piața, vindem mai mult angro. Pe aici am mai fost la Orhei la piață.”

„Avem depozit, dar când timpul ne permite stăm aici pe loc, nu ne grăbește timpul.”

Prețul, ca întotdeauna, depinde de calitate, spune femeia.

„Cumpărători avem, mulțumim domnului, în prezent avem gutui de la 5 lei kilogramul până la 10, am avut un sort mai devreme mai mășcate, cu un aspect mai frumos care au fost puțin mai scumpe și cu perele la fel, avem de la 5 la 10, cele de calitate înaltă deja le-am terminat.”

Calitatea fructelor din acest an nu e prea bună, susține producătoarea. De vină este timpul nefavorabil.

„Calitatea a fost mai sus de jumătate a fost nu chiar perfect, a mai fost ploaie cu piatră, mai au câteva punctișoare nu e chiar, am stropit de două ori, nu am putut să înlăturăm până la floare un fungicid, în timpul ploii am dat o stropitură cu insecticid.”

 În acest an, prețul pentru un kilogram de gutuie variază între 11 și 15 lei, iar pentru un kg de pere trebuie să scoatem din buzunar de la 5 și la 18 lei.