În ultimii ani, populația R. Moldova scade drastic

Numărul populației Rep. Moldova descrește anual cu 40 – 50 de mii de persoane în ultimii ani, ceea ce înseamnă o diminuare anuală cu circa 2 la sută, arată informațiile cuprinse în Banca de date statistice oficiale, informează radiochisinau.md.

Astfel, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), în 2020 populația Rep. Moldova s-a micșorat cu aproape 47 de mii de persoane, iar cea mai mare scădere în ultimii opt ani s-a înregistrat în 2017 – aproape 50 de mii.

În perioada anilor 2014-2017, diminuarea numărului populației constituia aproximativ 1%, iar din 2017 până în 2021 acest indicator a fost de 2%, mai arată datele BNS.