Numărul elevilor testați pozitiv, în creștere

Opt instituții de învățământ general din republică și 262 de clase activează la distanță din cauza carantinei, potrivit ultimelor date.

Numărul școlarilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 401, în regim de autoizolare fiind plasați 8.522.

S-au contaminat cu noul coronavirus și 426 de cadre didactice, iar 322 – se află în izolare.

În învățământul profesional tehnic, în perioada 16-20 noiembrie, au fost înregistrate 53 de cazuri, iar 17 grupe de elevi sunt în carantină.

S-au infectat cu temutul virus 32 studenți și 21 de profesori din universități, în autoizolare se află 166 de persoane.

Din numărul total de 1398 de grădinițe, la decizia fondatorului, și-au reluat activitatea 1320.

În prezent, 15 instituții și 48 grupe se află în carantină. Confirmați pozitiv sunt 13 copii și 105 educatori. În total în carantină sunt 1516 persoane.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către manageri, cadrele didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva temutului virus.