Numărul cazurilor noi de Covid-19, în scădere

Pandemia de COVID-19 continuă să bată în retragere, anunță Ministerul Sănătății, potrivit căruia, în perioada 20-26 decembrie au fost înregistrate puțin peste 2.300 de cazuri noi de coronavirus, ceea ce înseamnă o scădere cu peste 8% în comparație cu săptămâna precedentă și cu circa 49% comparativ cu luna trecută.

Totodată, și numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor s-a redus cu peste 7%.

De asemenea, în perioada respectivă au fost notificate 120 de decese, cifră mai mică cu 4% comparativ cu săptămâna precedentă.

Menționăm că, la moment, în 23 de instituții medico-sanitare publice sunt organizate secții cu paturi pentru pacienții cu COVID-19, iar media pacienților spitalizați, pentru ultimele șapte zile, a constituit 871 de persoane, cu peste 11% mai puțin față de săptămâna trecută și cu aproape 43% mai puțin comparativ cu luna precedentă.

Ce ține de procesul de vaccinare anti-COVID, în perioada 20-26 decembrie, au fost imunizate 35.223 de persoane, dintre care 4.522 de copii. Doza booster a fost administrată la 59.927 de oameni.

Astfel, rata națională de vaccinare împotriva COVID-19 cu o doză este de aproape 30%, iar cu schemă completă – de peste 28%.