,,Numai bătrâni, tineri nu mai sunt în sat”

Pe vremuri un sat cu peste 40 de case, Stârceni din raionul Florești numără acum 16 oameni, majoritatea pensionari. Din cele 13 case din sat rămase, doar în cinci mai stă cineva, relatează moldova.europalibera.org.

Pentru că n-au avut niciodată școală, grădiniță sau punct medical în localitate, tinerii au ales să plece.

,,Numai bătrâni, tineri nu mai sunt în sat. Nici copii nu sunt. Înainte era frumos. Boieri erau aici. Moara a fost mare, frumoasă. Venea lumea la moară la noi. Acum s-au desființat toate.”, spune o localnică din sat.

Bătrânii spun că le este greu să meargă la magazin sau la farmacie, întrucât acestea se află în satele vecine, iar câteodată sunt nevoiți tocmai la raion să plece.

,,La farmacie mergem la Florești, la punctul medical – la Bobulești, satul vecin. Doctorul nici nu mai vine prin sat. Nici nu știu măcar cum e ea. Poți să mori de dorul doctorului. Ceai, buruieni. Pastile ne mai ducem la Florești să cumpăr să beau. Dacă e chiar rău tare, chemăm salvarea de la Florești. Vine și ne duce la spital.”

Potrivit Biroului Național de Statistică, 24 la sută din populația țării are peste 60 de ani.