”Nu cred că oamenii vor reuși să-și achite facturile, mai ales căldura”

Vor face economii, vor munci mai mult și vor aștepta suportul Guvernului. Aceasta este reacția locuitorilor din Bălți la scumpirile fără precedent la căldură. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis că prețul unei Gcal va fi de 3.052 de lei, cu 937 de lei mai mult decât până în prezent sau o creștere cu 45%. Ultima dată, „CET-Nord” a majorat prețul în ianuarie a acestui an, relatează NordNews.md.

„Vom face economii, vom lucra. Clar că nu ne convine, dar ce să facem? Mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem. Ce să facem?”

„Ne afectează foarte mult pe toți pentru că salariile sunt mici. Nu cred că oamenii vor reuși să-și achite toate facturile, mai ales căldura. Bătrânilor le va fi foarte greu. Nouă tot nu ne va fi ușor, dar lor și mai dificil.”

„Am cumpărat cărbuni, lemne, sperăm să ne ajungă.”

„Cu înțelepciune și cu curaj vom supraviețui. Văd că guvernarea are planificate niște acțiuni prin care ne vor ajuta.”

„Eu voi supraviețui, dar nu știu ce vor face bătrânii. Să se gândească guvernul la țărani, să mai ieftinească puțin”, au spus oamenii.

Între timp, încălzitoarele electrice se vând ca pâinea caldă în piețele și magazinele din Bălți. Oamenii au început să golească vitrinele încă în luna iunie, iar prețurile au crescut cu 15%.

Alexandru Govdeac, administratorul unui magazin specializat: „Acestea sunt încălzitoare cu ventilator. Are o putere de 5 Kw și poate încălzi o încăpere de 20 de metri pătrați. Există încălzitoare cu infraroșu. A rămas doar unul. Avem convectoare și radiatoare electrice. Dacă se va răci puțin, măcar o săptămână, se vor vinde și acestea. Plite electrice cu inducție, cele de masă, au fost doar la începutul verii. Acum nu avem deloc.”

Încălzitoarele sunt la mare căutare și la piața centrală, unde unele prețuri sunt mai puțin piperate.

Sergiu Cupțov, vânzător: „Plapumele electrice costă 250 de lei, iar șemineele pe ulei 1,5 de lei. Oamenii caută ce este mai ieftin, dar se vând toate. Deși vremea încă nu este rece, vânzările sunt mai mari comparativ cu anul trecut. Nu avem niciun deficit, dar unele poziții nu sunt la depozit. Se vând mai repede și ne-au spus că sunt probleme logistice.”

Pe 28 septembrie, ANRE a aprobat un preț de 2.854 de lei/Gcal pentru consumatorii „Termoelectrica”, cu 685 de lei mai mult faţă de actualul tarif. Noile prețuri intră în vigoare de la 1 octombrie.

ANRE a aprobat și un nou tarif la gazele naturale. Astfel, tot din 1 octombrie, consumatorii vor plăti aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaze.