Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune noi standarde de calitate pentru centrele maternale din țară, menite să le transforme în spații sigure și incluzive. Femeile însărcinate și mamele aflate în dificultate vor putea beneficia de sprijin concret pentru a-și crește copiii și a-și reconstrui viața.
Proiectul prevede actualizarea normelor stabilite încă din 2008, urmărind ca aceste centre să răspundă mai bine nevoilor mamelor și copiilor. Acestea vor asigura găzduire temporară, consiliere psihologică, sprijin emoțional și orientare spre o viață independentă. Accesul va fi egal pentru toate categoriile de femei, inclusiv pentru mamele minore sau cele cu dizabilități.
Potrivit Ministerului, scopul inițiativei este ca nicio mamă și niciun copil să nu fie lăsați fără sprijin și protecție. Proiectul se află în consultare publică până pe 22 octombrie, iar recomandările pot fi trimise online.
Citiți mai mult:
Compensațiile pentru căldură și energie electrică vor fi oferite diferit în 2025
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.