Noi reguli de intrare în țară

Noi reguli de traversare a frontierei de stat din data de cinci martie.

Astfel, la intrarea în Moldova, toți călătorii vor completa obligatoriu fișa epidemiologică şi vor semna declarația pe propria răspundere de respectare a regimului de autoizolare de 14 zile.

În cazul minorilor de până la 14 ani, acest lucru va fi efectuat de reprezentantul legal sau însoțitori.

Totuși, sunt unele categorii de oameni care vor face excepție, în cazul în care nu vor prezenta semne clinice de coronavirus.

Printre aceștia, se numără copiii mai mici de cinci ani, persoanele care dețin rezultatul testului COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, transportatorii de mărfuri, cei care călătoresc din motive de sănătate, în interes profesional, demonstrat prin viză, lucrătorii transfrontalieri, posesorii pașapoartelor diplomatice sau cetățenii aflați în tranzit.

De asemenea, vor fi scutiți de noile interdicții sportivii profesioniști, elevii sau studenții care se deplasează în scopul susținerii examenelor.

Persoanele care se află în carantină pot întrerupe acest regim după a zecea zi, dacă efectuează un test, iar rezultatul este negativ.