Noi reguli de intrare în România

Autoritățile de la București au actualizat noile măsuri de intrare și aflare a străinilor pe teritoriul României.

Astfel, persoanele sosite din statele afectate de pandemie vor intra în carantină. Totuși, acestea pot evita să stea izolate două săptămâni dacă vor face în a cincea zi un test COVID-19 și el este negativ.

 „Aceste restricții vor fi mai nuanțate pentru cei care vin și stau în România pentru o perioadă de maxim trei zile. Nu li se va impune obligația carantinării, dacă vin cu un test negativ efectuat înainte cu 48 de intrarea în România. Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ, vor putea ieși din carantină”, relatează Ludovic Orban, prim-ministrul României.

Și moldovenii vor trebui să respecte aceste reguli, întrucât țara noastră înregistrează aproape zilnic anti-recorduri de contaminări cu noul tip de coronavirus.