Noi prețuri pentru călătoriile raionale și interraionale

Costul biletelor pentru călătoriile raionale și interraionale s-au scumpit din nou. Agenţia Naţională Transport Auto a anunțat noile tarife plafon, care pot fi aplicate de către operatorii de transport rutier național, în funcție de gradul de confort, începând cu astăzi, 5 septembrie.

Prin urmare, în continuare, costul unui bilet pentru călătoriile raionale va fi de un leu/km, iar a unui tichet pentru călătoriile interraionale va fi de 0,97 lei/km per kilometru, pentru fiecare pasager.

Anterior, ANTA explica că, majorările tarifelor pentru călătoriile rationale și interraionele rezultă din calculele săptămânale bazate pe fluctuația prețului la motorina standard, care, în ultima săptămână, a crescut cu peste doi lei per litru.

Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, prețul mediu pentru ultimele șapte zile a unui litru de motorină standard a fost egal cu 27,77 lei.