Nisip în valoare de două milioane de lei, extras ilegal la Telenești

Activitatea unei companii care gestionează o carieră de nisip din raionul Telenești, a fost documentată de către Inspectoratul Național de Investigații, pe parcursul lunilor iunie-august. Astfel, a fost constatat faptul că extragerea materiei era realizată în mod ilegal.

În acest context, a fost interpelat Inspectoratul pentru protecția mediului, care, în urma măsurărilor efectuate, au constatat că în perioada martie-septembrie curent, au fost extrase ilegal resurse naturale în sumă totală de peste 2 080 000 lei. 

În acest caz a fost pornit un proces penal conform art. 186 al. 5 Cod penal al Republicii Moldova – furtul săvârșit în proporții deosebit de mari, suspecții riscă închisoare de la 7 la 12 ani.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în această schemă frauduloasă.