Ninsori slabe în nordul și sudul țării, prognozează meteorologii

Pentru marți, 25 ianuarie, meteorologii prognozează ninsori slabe în nordul și sudul țării. La centru, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 9 m/s. Vremea va fi determinată de o zonă de aer cu presiunea atmosferică ridicată.

La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la -12°C, iar ziua, va atinge -2°C.

În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși -11°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță -1°C.

La sud, minima va fi de -10°C, iar maxima va urca până la 0°C.

În următoarele zile, temperaturile vor scădea. În unele raioane va ninge.