Ninsori în plină vară, la doar câteva zile după ce au fost 30 de grade/VIDEO

După caniculă severă, într-o țară din Europa, a venit iarna. Au fost ninsori abundente într-un cunoscut oraș european, iar stratul de zăpadă a fost de câţiva centimetri, transmite antena3.ro

Deși sezonul de schi părea unul îndepărtat, în Italia, în provincia Torino, în zona Sestriere, localnicii s-au trezit îngropați în zăpadă.

Tocmai 20 de centimetri de zăpadă s-au depus în urma ninsorilor care au avut loc luni dimineață. La ora 10:00 se înregistra un grad Celsius în zona respectivă, la altitudini de 2.500 m, iar mai multe străzi au fost blocate.

Pompierii intervin au intervenit pentru a salva mai multe mașini rămase blocate pe străzi, pentru că a nins în mod neașteptat.

Ciclonul Poppea, care a început să-și facă simțită prezența încă de luni, 28 august în Italia, a adus scăderi dramatice de temperaturi, chiar cu 15-20 de grade, astfel încât localnicii din zona în care a nins declară că acum câteva zile se înregistrau 30 de grade și o căldură insuportabilă.

Zăpada în plin sezon estival este pentru prima oară în istorie.

Autoritățile din Italia au acționat pentru a curăța drumurile de zăpadă și pentru a reda circulației tot traficul. Pe de altă parte, oamenii s-au bucurat de un peisaj de iarnă la sfârșit de august.