Moldovenii, obligați să se vaccineze? / VIDEO

„Nu vă primim copiii la grădiniță dacă nu vă administrați vaccinul anti-Covid”. Așa ar fi fost amenințați locuitorii din satul Drăgănești, raionul Sîngerei, care au mers să-și înscrie odraslele la instituția preșcolară din localitate. Cel puțin asta susțin câțiva părinți. De frică că le vor fi marginalizați copiii, aceștia au preferat să le fie păstrat anonimatul, relatează NordNews.md.

LOCUITOARE — La spital au spus că dacă părinții nu se vaccinează, copiii nu vor fi primiți la grădiniță.

REPORTER — Cine a spus asta?

LOCUITOARE — Medicii. La bătrânele grupate, nu le dau pastilele gratuite până nu-și administrează vaccina. Se duc bătrânelele și cumpără pastile din banii puțini pe care îi au.

Oamenii din sat spun că au auzit despre un asemenea ultimatum.

„Da, a fost așa discuție, dar noi am rezolvat. A fost primarul și a rezolvat la policlinică la noi. Eu acum vin cu băieții de la policlinică și totul e ok. Medicul așa spune, că e obligatoriu. Dar eu azi cu dânsul m-am contrat puțin. I-am spus, eu nu vreau să mor”, spune o mamă a doi copii.

„Am auzit, dar nu am copii atât de mici”, spune o localnică.

„Nu știu, ceva am auzit. Dar dacă este adevărat sau nu, nu vă pot spune pentru că nu am fost la spital”, spune o femeie.

Unii acuză decizia medicului din sat și spun că un astfel de comportament este inadmisibil.

„Da, am auzit, dar nu se poate așa ceva, să se vaccineze părinții pentru ca micuții să meargă la grădiniță. Eu nu înțeleg. Toți oamenii care trec pe strada asta spun că: mă duc să primesc vaccin pentru ca să-mi primească copilul la grădiniță”, povestește un localnic.

Pe de altă parte, sunt și săteni care susțin că, la Drăgănești, toți sunt exemplari și au primit deja vaccinul împotriva coronavirusului.

„De ce nu se vaccinează? Doamne ferește! Ne vaccinăm la vreme cu toții”.

„Nu prea sunt nevaccinați. Majoritatea sunt vaccinați”.

Cei din administrația grădiniței recunosc că au fost astfel de discuții, însă problema a fost deja rezolvată. În prima zi de școală, micuții sunt așteptați la grădiniță.

„A fost puțină panică. Dar n-a mai fost așa de mare, adică, că categoric, nu o să le dea certificate. De la 1 septembrie așteptăm copiii, ca să vină la grădiniță”, afirmă Angela Bînzari, șefa de gospodărie la grădinița de la Drăgănești.

Medicul din sat susține că prin gestul său a încercat să convingă oamenii să se imunizeze, însă regretă că nu a fost înțeles corect.

— În pandemie este o indicație și trebuie s-o respecte toți. Absolut toți. Iată asta va aduce la învingerea bolii de Coronavirus, afirmă Gheorghe Mereniuc, șeful centrului de sănătate Drăgănești, raionul Sîngerei.

— Dar dumneavoastră personal ați spus vreunui părinte că nu va fi copilul primit la grădiniță, dacă nu se va vaccina?, întreabă reporterul.

— Dar eu la toți le spun, nu careva. La toți le spun, văi, oameni buni! Treziți-vă!, răspunde Gheorghe Mereniuc.

Medicul rămâne de părerea că vaccinul este unica cale de a scăpa de Covid-19, iar toți părinții trebuie să fie imunizați.

„Cum poți tu să impui unuia ca să fie vaccinat, să aibă grijă de sănătatea copilului tău și tu să deversezi vaccinarea și să nu duci răspunderea de sănătatea lui?”, întreabă retoric șeful centrului de sănătate.

Primarul spune că a organizat o întâlnire cu oamenii unde au decis că vaccinarea părinților nu este obligatorie, dar recomandabilă.

„Noi avem medic, Centru de sănătate, ei hotărăsc întrebările. Primăria coordonează întrebările. Cred că fiecare ar trebui să se vaccineze. Părinții nu e obligatoriu. Dar educatorii, lucrătorii grădiniței, eu cred că ar trebui”, afirmă Sergiu Dubenco, primarul comunei Drăgănești

Grădinița din Drăgănești este frecventată de peste o sută de copii.