Moldoveni, exploatați prin muncă agricolă în Rusia

Un bărbat de 41 de ani, membru al unui grup infracțional ce recruta mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova în scopul exploatării prin muncă în domeniul agriculturii în Federația Rusă a fost reținut de oamenii legii. Conform legislației în vigoare, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.   

Potrivit informațiilor, suspecții organizau transportarea victimelor în Rusia, iar ulterior, prin înșelăciune, sub pretextul perfectării unor acte și angajării la muncă, le sechestrau documentele, lipsindu-i de dreptul la libera deplasare, astfel încât să nu poată pleca, obligându-i să efectueze diferite lucrări agricole.

În rezultat, victimele au muncit după un orar nenormat, iar în caz că voiau să înceteze lucrul, erau amenințate cu neachitarea salariului.

Mai mult, acestora le era creată și o datorie artificială, astfel încât unele persoane au activat câte 8 luni, fără a primi banii cuveniți.

În acest context, poliția vine cu recomandări pentru prevenirea unor astfel de cazuri:

– aflați numele și cât mai multe detalii despre persoana care vă facilitează obținerea locului de muncă;

– aflați denumirea, adresa și datele companiei cu care urmează să semnați contractul;

– rețineți datele de contact ale misiunilor diplomatice moldovenești din țara unde plecați să lucrați;

– sub nici un motiv, nu lăsați pașaportul persoanelor necunoscute și informați oamenii de încredere despre itinerarul călătoriei, locurile de cazare și datele dvs. de contact.

La moment se cooperează cu organele de drept din Federația Rusă, în vederea identificării și reținerii tuturor suspecților precum și altor potențiale victime, care au avut de suferit în rezultatul acțiunilor ilegale.