Moldoveanca pasionată de bule de săpun a ajuns în Cartea recordurilor

Moldoveanca Olga Buianovscaia a ajuns în Guinness World Records pentru crearea celei mai mari bule de săpun din lume. Aceasta a făcut din pasiunea sa de o viață o carieră și a ajuns să fie nu doar cea mai bună expertă în această artă, dar și foarte populară în rândul artiștilor, relatează Noi.md.

Recordul a fost înregistrat pe 2 decembrie 2022 în Chișinău, Moldova. Olga este artistă de circ și a decis să încerce acest record pentru a promova arta bulelor.

Pentru Olga Buianovscaia, reușita de a ajunge în Guinnes Book a fost un scop bine stabilit care a prins contur abia după a treia încercare.

“Pentru prima dată, recordul nu a fost înregistrat pentru că, așa cum mi s-a explicat, specialiștii de la Cartea Recordurilor Guinness nu au știut cum să îl standardizeze. Primul meu balon de săpun a fost o figură uriașă, care în genul meu se numește carusel: între două bule uriașe de săpun există un lanț de bule mici care se rotesc. Este un record foarte dificil, mult mai dificil decât cel cu care am fost creditați în cele din urmă.” a povestit Olga.

Deja pentru cea de-a doua încercare artista a ales să depășească un record care era deja stabilit.

”A trebuit să bat recordul altcuiva cu 10% pentru fi acceptat, dar în cele din urmă l-am bătut cu 90%. Am reușit abia după a doua încercare. Prima dată nu am reușit din cauza condițiilor de umiditate din încăpere. Eram într-o sala de gimnastică, era aer foarte uscat și nu am reușit să umidificăm bine un spațiu atât de mare. Până la urmă arta bulelor de săpun, este o fizică curată, bula trebuia să reziste cel puțin 5 secunde, prima dată aceasta a rezistat doar 4 secunde. Adică imediat după ce am făcut-o aceasta s-a spart din cauza că aerul din încăpere era foarte uscat. La cea de-a doua încercare am ales o altă cameră care nu era încălzită. Atunci bula de săpun a rezistat 35 de secunde. Bula a fost imensă – un adevărat record Guinness”, a spus artista.

Deși statutul de deținătoare a unui record Guinness are o greutate în lumea sa, totuși după depășirea recordului lucrurile nu s-au schimbat prea mult, dimpotrivă dorința de a face și mai mult show a crescut.